RADICAL. Liderul cecen Ramzan Kadîrov: „Cei care nu se izolează să fie omorâți!” / Ce pățesc medicii „greviști” din Cecenia

RADICAL. Liderul cecen Ramzan Kadîrov: „Cei care nu se izolează să fie omorâți!” / Ce pățesc medicii „greviști” din Cecenia
Publicat: 18/05/2020, 16:32

Liderul autoritar al Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a cerut concedierea „provocatorilor” din rândul medicilor, care s-au plâns că nu beneficiază de mijloace de protecție anti-Covid-19.

Scandalul a pornit de la protestul unor medici din orașul Gudermes, scrie Agerpres. Medicii au denunțat lipsa măștilor și a combinezoanelor de protecție și au cerut ajutor pe rețelele de socializare.

Ulterior, protestatarii și-au cerut scuze la o televiziune locală, deoarece l-au supărat pe liderul cecen.

Kadîrov este însă de neînduplecat: „Provocatorii să fie dați afară. Avem de toate”.

Dincolo de pedepsirea cadrelor medicale, Kadîrov a amenințat și persoanele care ar putea să nu respecte izolarea: acestea ar trebui „omorâte”, a spus acesta – cecenii care îi contaminează pe alții să fie văzuți drept „teroriști”.

Alte măsuri bizare ale lui Kadîrov: Nunțile, ținute sub condiții stricte

Cecenia face parte din Rusia și este condusă de Ramzan Kadyrov, care este criticat pentru că devine din ce în ce mai dictatorial. Aceste măsuri restrictive ar viza orice nuntă din Cecenia care ar avea loc în afara spațiilor publice. Măsurile au fost anunțate în 2016.

Primarul orașului Grozny, Islam Kadyrov, a elaborat instrucțiuni ce au fost trimise restaurantelor și altor locuri în care au loc evenimentele nupțiale.

La nunți sunt interzise: focurile de arme, bețiile sau dansuri ale miresei. O serie de mișcări de dans care nu sunt considerate „tradiționale” sunt interzise, una dintre acestea fiind schimbarea partenerilor în timpul dansului.

În ciuda garanțiilor de loialitate față de președintele Rusiei, precum purtarea unor tricouri inscripționate cu numele lui Vladimir Putin, Ramzan Kadyrov este acuzat de activiștii pentru drepturile omului de faptul că adeseori legislația rusă nu este aplicată. Autoritățile cecene au implementat o serie de legi ce conțin elemente islamice și interpretează în mod strict obiceiurile locale. Ramzam Kadyrov a interzis vânzarea alcoolului în Cecenia și a încurajat persoanele de sex feminin să aibă o vestimentație „decentă”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau...
Litoral cu cazare de 35 de lei. Cum pot profita românii de această ofertă
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Lansare podcast Update Go4it. Cosmin Aioniță te ține la curent cu tot ce e nou...
×